O femeie clinic sănătoasă poate aștepta ani un copil care nu vine. Valentina a făcut din această întrebare o vocație, și din vindecarea ei pe a altor 237 de femei o cale către maternitate.
Descrie ce faci în maximum trei propoziții, nu titlul tău oficial, ci impactul real pe care îl ai în viața oamenilor cu care lucrezi.
Lucrez cu femei care își doresc un copil și care, deși sunt clinic sănătoase, nu reușesc să devină mame. Printr-o abordare psiho-emoțională, energetică și spirituală le ajut să identifice și să rezolve cauzele care le pot bloca drumul către maternitate, cu tehnici specifice care au ajutat până acum 237 de femei din comunitatea mea să își țină copilul în brațe.
„...să își țină copilul în brațe, printre care Mihaela, care a devenit mamă la 46 de ani, după 11 sarcini pierdute.”
De ce: o cifră concretă, plasată chiar în prima propoziție a capitolului, dă cititorului un motiv să continue să citească din primele secunde.
Ce ar surprinde pe majoritatea oamenilor dacă ar afla despre tine?
Deși lucrez cu viitoarele mame, nu lucrez cu copiii. Mă emoționează fiecare interacțiune pe care o am cu un copil. După ce am născut s-a activat în mine o latură atât de sensibilă încât mă împiedică să fiu obiectivă în relație cu ei; îi privesc ca pe maeștrii noștri, care ne arată o versiune mai înaltă a noastră.
Nu mi-am propus să devin specialist în infertilitate. Cercetarea blocajelor emoționale din spatele infertilității nu a început ca o profesie sau ca un hobby, ci ca o nevoie personală pentru propria mea infertilitate. Simt că acest drum m-a ales el pe mine, și acum e ca o chemare.
„Deși am vorbit cu peste 900 de femei în zece ani, încă transpir la propriu înainte de fiecare primă întâlnire. Plâng la filme, la botezuri, la nunți. Și deși lucrez cu viitoarele mame, nu lucrez cu copiii, mă emoționează prea tare fiecare interacțiune cu ei; îi privesc ca pe maeștrii noștri.”
De ce: răspunsul original are două idei filosofice una lângă alta. Detaliul „transpir înainte de a 900-a întâlnire” (din Setul 2A, Voce) e vulnerabil și concret, mult mai memorabil decât explicația abstractă.
A existat un moment specific, o zi, o conversație, un semn anume, când ai știut că nu mai poți continua așa cum erai. Ce s-a întâmplat?
În octombrie 2016 am început procesul terapeutic cu Anca, prima mea clientă, 39 de ani, diagnosticată cu infertilitate primară încă din 2010, cu rezervă ovariană scăzută și o fertilizare in vitro eșuată. Venise la mine ca la ultima variantă; eu nu aveam încă experiența de acum, dar ceva din mine îmi spunea că ea va reuși. Ea nu mai avea speranță; aveam eu, pentru amândouă. În martie 2017 a apărut sarcina naturală, iar în decembrie 2017 a născut o fetiță perfect sănătoasă. În ziua în care m-am dus la ea la maternitate am știut ce voi face tot restul vieții mele: voi ajuta femeile să devină mame.
Descrie un moment concret în care ai ales să continui, deși totul în jurul tău îți spunea să te oprești. Ce s-a întâmplat după?
Pe 15 noiembrie 2021, Veronica, cu care lucrasem opt luni, rămâne însărcinată, dar la cinci luni pierde sarcina. Am simțit că s-a prăbușit toată încrederea pe care o aveam în Dumnezeu, în mine, în proces. A fost primul meu caz de pierdere de sarcină și a fost foarte dureros. O propoziție a profesorului meu de la Academia Bowen, Andrew Zoppos, mi-a schimbat total perspectiva: „locul lui Dumnezeu e luat deja.” Atunci am înțeles nivelul de smerenie pe care trebuia să mi-l cultiv. În aprilie 2024 Veronica a pierdut încă o sarcină, dar în iunie 2025 a născut un băiețel voinic și sănătos, de 4000 g.
În Setul 2A (Voce, Q3) a povestit despre o fetiță care a murit a doua zi după naștere, după o sarcină ușoară, dar a spus că evită să o spună femeilor din mentorat ca să nu inducă frică.
De ce: e cea mai puternică poveste din tot interviul, pentru că arată prețul real al muncii ei, nu doar reziliența. Dar e foarte sensibilă; o includem doar dacă ea decide explicit că vrea, și doar cu acordul ei pe formularea exactă.
Care este cel mai prost sfat pe care îl auzi în mod repetat în domeniul tău? Cel pe care îl urmează toată lumea și care, după tine, face mai mult rău decât bine.
„Relaxează-te!” Este cel mai mare trigger emoțional pentru o femeie care se chinuie de ani să fie mamă; ea ar vrea să fie relaxată, dar nu poate, pentru că dorința ei izvorăște din suflet, nu din minte. Acest sfat o duce în și mai multă vinovăție.
Și „gândește pozitiv”. Există o mare diferență între gândirea constructivă, orientată spre soluții și acțiune, și gândirea pozitivă prin care speri că se rezolvă de la sine. În cei zece ani de cercetare în acest domeniu, femeile care acum sunt mame sunt cele care au acționat, nu cele care au gândit pozitiv.
„Mentorul meu, Neale Donald Walsh, spune că există trei niveluri ale creației: gândul, cuvântul și acțiunea. Cel mai puternic e acțiunea, nu gândul. De aceea folosesc în program tehnici acționale, nu meditații despre traumă.”
De ce: referința la Walsh era în răspunsul original, dar am scurtat-o și am pierdut-o. Dă autoritate intelectuală afirmației, nu doar opinie personală.
Când simți că ești blocată și nu poți înainta, care este primul lucru concret pe care îl faci în primele zece minute? Nu ce ar trebui să faci, ci ce faci tu de fapt.
Nu fac nimic, mă opresc. Cu cât încerc să găsesc justificări, cu atât mă frustrez mai tare. Ca femeie am înțeles că lupta îmi consumă multă energie de creație; puterea mea este în liniștea mea, în retragere. Mă opresc din orice activitate și am un dialog interior despre ce nevoie are sufletul în acel moment. Blocajul e doar o atenționare că mă îndepărtez de mine, de Sursă, și de aceea, în tăcere, mă reconectez.
Dacă cineva are 50 de lei și o zi libră și vrea să facă un pas înainte, ce i-ai recomanda concret să facă?
Să călătorească, să se plimbe, singură. O zi, singură, în natură, valorează uneori cât trei ore de terapie; soluția este deja în tine, dar trebuie să o auzi. Femeia se încarcă de la elementele naturii; este în armonie cu ea. Ca să ieși dintr-un blocaj, trebuie să ieși din context, să devii observator.
Care este o carte, un concept sau o idee care ți-a schimbat fundamental modul în care lucrezi sau iei decizii?
„Cei ce aduc lumina” de Neale Donald Walsh, citită în 2016. Are doar 19 pagini, dar ai nevoie de timp ca să o înțelegi, pentru că la fiecare recitire o înțelegi de la un alt nivel al conștiinței. Are cinci principii clare, după care mă ghidez în orice domeniu al vieții mele.
Ce ai în telefonul tău, o aplicație, o notiță, un reminder, pe care l-ai recomanda oricui vrea să creeze mai constant și cu mai puțină rezistență interioară?
Cartea pe care o menționam anterior începe așa: „Lumea are nevoie de Lumina ta acum. Nu mâine. Acum. Și tu știi asta.” Mi-am notat pe un post-it lipit de laptop o întrebare: pentru cine creez eu? Când realizez că ofer, ajut, am o contribuție în lume, rezistența dispare. Blocajele apar de cele mai multe ori când vreau să creez pentru egoul meu, nu pentru ceilalți.
Dacă ar fi să recomanzi un singur creator, autor sau mentor pe care îl urmărești activ în acest moment, cine ar fi și ce anume îți oferă?
Neale Donald Walsh. Mi-a deschis ușa spiritualității în 2014; prin scrierile lui, toată perspectiva mea asupra divinității s-a schimbat, și tot ce fac azi provine dintr-o stare de libertate, recunoștință și iubire, fără teamă de a greși. Am învățat de la el acceptarea necondiționată și puterea de a vedea potențialul creator în toți oamenii care vin către mine.
Care a fost cea mai grea decizie pe care ai luat-o în ultimii trei ani și cum ai luat-o?
Mutarea în Canada, în august 2024, când compania la care lucra soțul meu și-a anunțat închiderea contractului, iar relocarea în Ottawa a devenit singura opțiune. Ne-am decis într-o seară; trei luni mai târziu aveam deja vizele. Cel mai greu nu a fost mutarea, ci închiderea cabinetului. Am simțit că îmi abandonez mamicile, că îmi trădez promisiunile. Mai târziu am înțeles că viața m-a vrut aici, și ceea ce părea sfârșitul era de fapt începutul unei noi „germinări”.
Care este cel mai contraintuitiv lucru pe care l-ai învățat despre curaj? Ceva ce contrazice ce crede toată lumea.
Curajul vine după acțiune, nu înainte. Mulți ani am crezut că am nevoie de curaj ca să acționez, pentru că îmi era foarte teamă de eșec. Acum înțeleg că nu curajul ne lipsește, ci reamintirea scopului care hrănește perseverența.
Pentru tine, ce înseamnă concret să mergi înainte fără garanții? Ce faci tu diferit față de cineva care așteaptă?
Când o femeie vine la mine, nu mă uit la eșecuri, la ce nu a putut până acum; văd potențialul din ea. A merge înainte fără garanții înseamnă să văd potențialul înainte de rezultat și să rămân fidelă acelei viziuni chiar și atunci când drumul pare blocat. Am observat că, atunci când credința nu este însoțită de acțiune, devine o speranță pasivă, iar acțiunea fără credință se transformă în luptă și epuizare. Transformarea apare atunci când cele două merg împreună.
„Întrebarea ‘de ce mie?’ nu deblochează niciodată. Cea care deblochează e ‘ce pot să fac mai departe?’”
De ce: e cel mai tăios one-liner din tot interviul (Setul 2A, Voce, Q5), perfect de citat singur. L-aș pune ca ultima propoziție a acestui răspuns, sau ca citatul de încheiere al capitolului, în locul celui cu semințele.
Această carte ajunge în mâinile cuiva care are ceva important de spus sau de făcut, dar tot găsește motive să amâne. Ce permisiune vrei să îi dai?
Îi dau permisiunea să creadă că este suficientă exact așa cum este azi. Nu trebuie să vindece tot, nu trebuie să aștepte momentul potrivit, nu trebuie să controleze tot înainte de a acționa. Semințele nu așteaptă să devină copaci ca să intre în pământ. Uneori confundăm pregătirea cu amânarea și prudența cu evitarea. Viața nu se schimbă când dispare frica, ci când faci primul pas în ciuda ei.
„A merge înainte fără garanții înseamnă să văd potențialul înainte de rezultat.”